Finala Europa League: Atlético sau Athletic?
Azi, de la ora 21:45, pe Stadionul Naţional din Bucureşti “atleţii” din Madrid şi bascii din Bilbao se vor încleşta pentru câştigarea Ligii Europa. Pe cine vei paria în finala de la Bucureşti? La Bet-at-Home.com te aşteaptă cote bune de pariat. »Pariază acum!
Highlights Etapa 4 (ultima a sezonului)
Etapã rocambolescã, fiecare meci bulversând clasamentul, pentru ca în final acelaşi trio sã se pãstreze pe podium, într-o ordine uşor schimbatã: câştigãtor este d-l Viorel Bãdãlãu din Bucureşti, pe doi a urcat d-na/d-ra Georgeta Bãloi tot din Bucureşti, în timp ce locul trei este ocupat de d-l Verginel Dumitru din Dolj. Sã remarcãm extraordinara reacţie a bucureştenilor, care ocupã 7 locuri din primele 8, dupã ce la precedentul Concurs nu se lipiserã de premii! Şi la etapã s-a petrecut un lucru inedit, d-l Daniel Safta din Prahova fiind deja integralist dupã disputarea primelor 5 meciuri! Acesta a condus detaşat clasamentul de etapã pânã luni, la derby-ul oraşului Manchester, când au rãsãrit doi integralişti mai consitenţi în cote, domnul Paul Giura din Bucureşti şi domnul Gabriel-Virgil Fota din Mehedinţi, ultimul fiind câştigãtorul. Îi invitãm pe câştigãtori sã ia legãtura cu redacţia pentru a face dovada, acolo unde este cazul, cã au cumpãrat numãrul de reviste corespunzãtor şi a-şi lua premiile.
Highlights Etapa 3 / Aprilie
Ca niciodatã, o singurã victorie a gazdelor în Etapã, şi aceea venind chinuit, la ultimul meci. Cotele frumuşele, mai ales la victoria Realului şi a lui WBA, au permis mişcãri de trupe şi un clasament foarte echilibrat înainte de ultima Etapã. Pe primul loc a trecut domnul Viorel Bãdãlãu din Bucureşti, pe doi a urcat domnul Verginel Dumitru din Dolj, iar d-na/d-ra Georgeta Bãloi a reuşit sã se menţinã pe podium. Doi integralişti la Etapã, dintre care unul, domnul Nicolae Dragomir din Timiş, este şi câştigãtor al premiului de 100 de lei.
Pentru aceastã ultimã Etapã am ales meciuri unul şi unul, cu doar o singurã cotã sub 2,00! Deci nimeni nu poate fi sigur de nimic, se poate întâmpla orice, inclusiv o premierã, aceea de a se schimba complet podiumul la ultima Etapã. Mare atenţie, aşadar!
Highlights Etapa 2 / Aprilie
Rãzbunarea bucureştenilor, aşa ar putea fi rezumatã aceastã etapã în care cei doi mari solişti au ţinut, chiar dacã la limitã. Asta a permis ca nu mai puţin de opt participanþi sã fie integralişti, primul dintre ei, logic, fiind şi câştigãtor de etapã: domnul Verginel Dumitru din Dolj. La general, aşa cum spuneam, trei bucureşteni ocupã podiumul, d-na/d-ra Georgeta Bãloi şi domnii Viorel Bãdãlãu şi Vasile Ancuţa-Romanescu, în aceastã ordine. Pentru sãptãmâna viitoare nu am putut rezista tentaţiei de a pune pe talon El Clasico Barcelona-Real, meci care se va disputa sâmbãtã şi care va putea fi pariat pânã cu 5 minute înainte de ora 21. Multã inspitaţie şi baftã!
M. Youzhny vs F. Gil
In prima runda a mastersului din regatul Monaco (zgura – 2.427.975€) se vor afla de-o parte si de alta a fileului rusul in varsta de 29 de ani Mikhail Youzhny (35 ATP) si portughezul de 27 de ani Frederico Gil (132 ATP). Rusul a inceput anul la Doha unde a ajuns in sferturi, a esuat in prima runda la Mellbourne dupa care a urmat turneul de la Zagreb, primul trecut in palmares in acest sezon dar nu trebuie omis faptul ca cel mai performant adversar acolo a fost croatul Ivo Karlovic (61 ATP) si a disparut din circuit dupa sferturile de la Dubai unde a pierdut la elvetianul Roger Federer (3 ATP). Tinand cont ca portughezul a depasit rundele de calificari la majoritatea turneelor la care a participat, traseul lui a fost relativ performant reusind sa intre in runda a 3-a la Australian Open, sferturi la Vina del Mar, turul 2 la Indian Wells si Miami iar la Monte Carlo a intrat pe taloul principal dupa ce a trecut in ultima partida de calificare de belgianul Steve Darcis (67 ATP). Youzhny porneste ca favorit datorita superioritii ierarhice consistenete, ramane insa sa o confirme si in arena unde revine dupa o luna si jumatate de pauza, avand in fata un adversar ce se afla in tonus competitional dupa cele 2 victorii din calificari si care pe fondul de continuitate poate produce surpriza.
Predictie: 2@2.50 Bet-at-Home 6/10
Gaz Metan Medias – Dinamo Bucuresti
Dupa ce au castigat nemeritat partida tur cu 1-0, Dinamo porneste evident cu prima sansa la calificarea in finala Cupei Romaniei, un gol marcat pe terenul Gazului obligand-o pe micuta echipa din Medias sa marcheze de cel putin 3 ori. Cainii au castigat de 3 ori cu Gazul pana acum in actualul sezon (2-0 si 5-0 in campionat, 1-0 in turul semifinalelor Cupei), insa intre timp au schimbat antrenorul, Ciubotariu fiind demis din cauza rezultatelor modeste din campionat. Nu cred ca noul antrenor Bonetti va debuta la carma echipei cu o infrangere, insa pe de alta parte nu ii vad pe medieseni sa cedeze si al 4-lea joc cu Dinamo in 2011/2012, astfel ca ma gandesc tot mai serios sa mizez pe egal in acest joc si pe 0-0 sau 1-1 scor final.
Egal @ 3.00 – Bet-at-Home
Highlights Etapa 1 (Aprilie)
Debut furtunos în prima etapã a Concursului pe aprilie, cu cel mai mare solist cãzut la datorie. Câştigãtorul etapei inaugurale este domnul Viorel Bădălău din Bucureşti, integralist, la fel ca şi ocupantul locului secund, domnul Tudor Olteanu din Mureş (cel care nu şi-a solicitat premiul de etapã din Concursul anterior! Apropo de acest lucru, ocupantul locului secund din Concursul anterior nu a putut proba cu reviste cumpãrate numãrul de 3 variante jucate în fiecare etapã, aşa cã prin translaţie premiul 3 s-a dus cãtre locul 4. Repetãm, respectaţi regulile fiindcã nu se face nici un fel de rabat!).
Referindu-ne la Etapa viitoare, ea este una atipicã, date fiind Sãrbãtorile Pascale. Astfel, Concursul conţine doar meciuri de sâmbãtã, inclusiv din Cupe, şi se va închide sâmbãtã la ora 13, iar actualizarea clasamentului se va face în douã tranşe, înainte şi dupã Slujba de Înviere. Sãrbãtori Fericite!
Highlights Etapa 4 (ultima din martie)
Final de Concurs cu atacul unui desant din Cãlãraşi, participanţi care joacã împreunã o schemã desfãşuratã. Doi dintre ei sunt şi abonaţi, celãlalt trebuie sã facã dovada ziarelor cumpãrate pentru cele 3 variante jucate în fiecare etapã. Câştigãtorii de etapã sunt, în ordine, domnii Dãnuţ Ştefan din Argeş, Cristinel Bogdan Petre din Buzãu, Tudor Olteanu şi Dorian Florin Florea, ambii din Mureş. Dintre aceştia, doar ultimul trebuie sã dovedeascã faptul cã se aflã în posesia Pronosticului de sãptãmâna trecutã, ceilalţi jucând doar câte o singurã variantã în etapele câştigate. Rugãm toţi câştigãtorii sã ne contacteze telefonic sau pe mail pentru a stabili modalitatea prin care vor intra în posesia premiilor.
Cel de-al doilea Concurs al sezonului de primãvarã va începe sãptãmâna viitoare, datele celor patru etape le puteţi vedea în pagina 2 a revistei la finalul regulamentului sau direct pe site: http://www.pronosticsportiv.eu/concurs.html
Cesena – Parma
Nu ii vad pe cei de la Cesena sa mai castige vreo partida pana la final de sezon, ba mai mult, asa cum ne-a obisnuit Serie A in ultimii 10 ani, cred ca vom avea parte si de cateva jocuri de culise in care va fi implicata echipa lui Mutu, pentru a-si rotunji bugetul si a ataca promovarea in sezonul viitor de Serie B. Astazi Cesena o are in fata pe Parma, formatie aflata in mare foame de puncte intrucat se afla pe pozitia 17, primul loc neretrogradabil, avand 5 puncte peste Lecce. Parma a invins-o foarte usor pe Cesena in partida tur cu 2-0 iar astazi, cu sau fara valize si/sau apasat de butoane, oaspetii se vor impune pentru ca victoria in acest joc este aproape vitala, iar ramanerea in Serie A e singura optiune pentru oaspeti, dupa ce au stat mai mult sezoane in Serie B si au promovat extrem de greu.
Parma @ 2.00 – Bet-at-Home
Highlights Etapa 3
Etapã ce ar fi putut fi surprinzãtoare tocmai prin lipsa surprizelor! O singurã cotã peste 3, victoria lui Toulouse la Rennes, şi un singur X, cel dintre Udinese şi Napoli. Totuşi, iatã cã participanţii care mizeazã etapã de etapã pe favoriţi, cu speranţa cã-şi vor ajusta punctajul cu bonusul de integralist, au fost serviţi: nu mai puþin de 8 integralişti, toţi aflaţi în Top 10 al clasamentului de etapã! Firesc, unul dintre aceştia, domnul Tudor Olteanu din Mureş, a fost şi câştigãtorul premiului sãptãmânal. La general, nume cu vechime la concursul nostru, lider a devenit domnul Mihai Roiescu din Caraş-Severin, pe locul secund a urcat o treaptã domnul Adrian Togoe din Gorj, în timp ce pe ultima treaptã a podiumului se aflã la egalitate domnii Lãutaru din Cãlãraşi. Din nou ne exprimãm surprinderea pentru aceastã dominaţie totalã a provinciei, cel mai bine clasat “capitalist” venind abia pe locul 14!! Cu toate acestea, nimic nu este decis, echilibrul fiind foarte fragil, ba chiar s-ar putea spune cã nu existã echilibru! Urmeazã ultima etapã…
Real Madrid – Malaga
Real Madrid primeste vizita Malagai intr-un joc foarte interesant din runda cu numarul 27, gazdele avand 7 puncte avans fata de Barcelona cu 11 etape ramase pana la final. Intrucat Bet-At-Home nu are handicapul asiatic ajustabil pe care vroiam sa il joc aici, am decis sa aleg un pariu interesant si anume “Malaga va marca fix un gol” pentru o cota frumoasa de 2.45. Este practic a 4-a confruntare a sezonului dintre cele doua formatii, in toate celelalte 3 impunandu-se galacticii: 4-0 in campionat, 3-2 si 1-0 in Cupa Spaniei. Realul vine dupa un joc de Champions League cu TSKA Moscova si intotdeauna dupa astfel de jocuri, urmatorul meci din campionat este abordat putin altfel, echipa nemaifacand risipa de energie pe care o face in mod normal. Se intampla sa apara si probleme defensive, de organizare iar Malaga este o echipa extrem de periculoasa, in care s-a investit mult si pe care o vad sa creeze probleme pe Bernabeu in ciuda celor 3 infrangeri din acest sezon din meciurile directe. Ii vad pe oaspeti marcand la galactici acasa, insa cred ca vor ceda meciul la limita.
Malaga sa marcheze fix un gol @ 2.45 – Bet-at-Home
Highlights Etapa 2
Etapã bulversantã, cu douã mari surprize care au anulat şansele la variante integrale, dar au şi prilejuit salturi importante în clasament. Fostul lider, domnul Dãnuţ Ştefan din Argeş, a jucat tot o singurã variantã şi a mers pe mâna favoriţilor, fiind parţial salvat de PSG şi Barcelona. Parţial, fiindcã în frunte a trecut domnul Cãlin Teletin din Cluj, în timp ce ultima treaptã a podiumului este ocupatã de domnul Adrian Togoe din Gorj. Câştigãtorul premiului de etapã a fost domnul Cristinel-Bogdan Petre din Buzãu, care confirmã dominaţia pe toatã linia a provinciei. Totuşi, echilibrul este parcã unul mai pregnant ca niciodatã, practic orice se poate întâmpla. În etapa urmãtoare, penultima, concurenţii ar trebui în primul rând sã evite riscurile prea mari, cãci un punctaj decent i-ar menţine în cãrţi la marele asalt din ultima etapã. Inspiraţie şi baftã!
PS: Liderul din prima etapă, domnul Dănuţ Ştefan, a decis să contraatace puternic, abonându-se electronic la revista noastră prin Moneybookers, ceea ce înseamnă că va avea dreptul să joace 3 variante în fiecare etapă. Lupta se încinge!
Aston Villa vs Fulham

In cadrul etapei a 28-a din Premier pe Villa Park din Birmingham localnicii de la Aston Villa primesc pe londonezii de la Fulham. Gazdele aflate momentan intr-o ipostaza neasteptata fata de prezenta din ultimii ani in prima jumatate a clasamentului, ocupa momentan locul 15 avand un avans de 8 puncte fata de zona retrogradarii in timp ce oaspetii si ei tot din “lumea buna” s-au pastrat in grafic fiind pozitionati pe locul 8 la o distanta de 10 puncte de fotoliul rezevat Europa League. La Aston Villa doua absente importante fundasul Richard Dunne si golgheterul gruparii Darren Bent astfel ca in centrul defensivei trec Collins si Cuellar iar in fata Agbonlahor sustinut de Albrighton, Ireland si N’Zogbia. Oaspetii s-au deplasat fara fundasii Hughes, Kelly si Grygera acidentati astfel ca frontul defensiv ii are in componenta pe Baird, Senderos, Hangeland si Riise iar in fata vor evolua Ruiz, Dembele, Duff si varful Pogrebnyak.
Gazdele traverseaza o perioada dificila fara victorie de 7 etape cu remize in ultimile doua partide externe sustinute cu candidate la retrogradare si reintorsi acasa tintesc victoria incercand sa iasa din criza prelungita parcursa. O sarcina dificila tinand cont ca oaspetii sunt pe “cai mari” dupa 3 etape de invincibilitate si pe fondul descendent al rivalilor au toate sansele sa continue cursa de succes.
Predictie: 2@2.75 Bet-at-Home 6/10
Fc Vaslui – Concordia Chiajna
Cu toate ca au inceput returul foarte bine invingand campioana Romaniei, scor 1-0 acasa cu Otelul Galati, Chiajna va ramane una din marile favorite la retrogradare, alaturi de Sportul, Dacia Mioveni si FCM Targu Mures. Astazi echipa lui Reghecampf joaca in deplasare la Vaslui, moldovenii salvand pe final de meci in runda precedenta cele 3 puncte in disputa cu Petrolul, atunci cand, desi au fost condusi cu 1-0, au plecat cu traista plina de pe stadionul Ilie Oana. Diferenta dintre cele doua echipe este una evidenta, atat in ceea ce priveste calitatea jucatorilor, obiectivul propus la inceput de campionat cat si potenta financiara, ultimul aspect fiind probabil extrem de important, cu precadere in Liga 1 unde “daca ai bani esti la varf, daca nu ai joci la matineu”.
In turul campionatului Vasluiul s-a impus extrem de categoric cu 3-0 in deplasarea de la Chiajna, iar de aceasta data ma astept la o noua diferenta linistitoare impotriva echipei antrenate de Porumboiu, astfel ca over-ul pare alegerea corecta aici, pentru o cota de 1.95 la Bet-at-Home si o miza de 7 unitati.
Over 2,5 @ 1.95 – Bet-at-Home
Chievo vs Inter

Uvertura etapei a 27-a din Serie A va avea loc in aceasta seara prin disputarea a 2 meciuri, unul in Sudul Italiei ce va opune Napoli vs Cagliari si unul in Nord ce se va juca pe Stadio Marc’Antonio Bentegodi din Verona unde localnicii de la Chievo ii vor primi pe interistii milanezi. Gazdele ce au bifat al 3-lea an pe prima scena, pierdute in pluton dar fara sa se implice in lupta pentru supravietuire sunt si acum, alternand perioade performante cu infrangeri ce par accidentale pe o pozitie, locul 10 cu 34 de puncte, ce le ofera momentan liniste avand un avans de 9 puncte pana la retrogradare. Oaspetii insa parcurg unul dintre cele mai umilitoare momente ajunsi la 9 partide fara victorie dintre care 7 infrangeri, eliminati din Cupa Italiei si in pericol sa piarda si Europa League sunt acum pe locul 7 cu 36 de puncte si un handicap de 7 puncte pana la zona performanta. La Chievo revine Pellissier dupa suspendare refacandu-se astfel triunghiul ofensiv cu Sammarco si Thereau. La Inter, cu Chivu pe banca jucand ultima data in duelul european cu Marseille, revin in aparare si la centru sudamericanii Maicon si Alavarez iar in atac Sneijder, Forlan si Milito. Un duel absolut echilibrat de forma buna a gazdelor dupa 2 victorii si remiza 1-1 cu Juventus la Torino si picajul incredibil al oaspetilor care pare totusi pe sfarsite dupa ce Inter au reusit etapa trecuta sa revina de la 0-2 cu Catania reusind o remiza in extremis.
Un meci care pentru milanezi reprezinta repetitia generala dinaintea returului cu francezii de la Marseille pe care-i vor primi avand avantaj de un gol, un meci in care vor incerca sa sparga ghinionul si sa obtina o victorie de moral pentru meciul european, un duel deschis in care sub presiunea ofensiva interista si a contrelor gazdelor, scorul va atinge foarte probabil limita de over.
Predictie: Over 2.5@2.10 Bet-at-Home 8/10
Cesena vs Catania

Astazi incepand cu ora locala 19:30 se va disputa in Serie A pe Stadio Dino Manuzzi din Cesena restanta din etapa 22 intre echipa romanului Mutu si cei de la Catania. Cu tot aportul de talent al “briliantului” care cu 7 reusite, fiind pe departe gholgheterul gruparii, Cesena a coborat incet dar sigur spre strafundurile clasamentului preluand “lanterna” si avand un handicap serios de 13 puncte pana la primul loc salvator, situatie ce pare sa pecetluiasca soarta acestora vi-s-a-vis in primul rand de evolutie, ce lasa mult de dorit, 7 etape fara victorie avand ca maxim remiza alba de la Napoli. Ultima etapa, deplasarea la Fiorentina a fost facuta fara Mutu, antrenorul Mario Beretta abia venit de luna trecuta, motivand ca romanul nu a avut un randament satisfacator la nationala dar de fapt se pare ca a fost deranjat de intarzierea acestuia la reunirea lotului, o meteahna binecunoscuta de noi, conationalii lui. Oricum se pare ca Mutu este momentan mai mult cu gandul la viitoarea sa echipa, Fiorentina, care il asteapta cu bratele deschise dispusi sa uite toate “dranjurile” provocate de roaman cat a evoluat acolo, rau cu el dar se pare ca mai rau fara… si va ajunge in cazul in care Cesena retrogradeaza. Oaspetii aflati intr-o perioada constant buna, invinsi doar de Juventus 3-1 la Torino in ultimile 7 etape, au sansa ca in caz de victorie sa se apropie la 6 puncte de zona Europa League si probabil ca nu vor rata aceasta oportunitate profitand de criza pe care o traverseaza rivalii.
Predictie: 2@2.65 Bet-at-Home 6/10
Highlights Etapa 1 (martie 2012)
Bine v-am regãsit în 2012, sperãm la fel de inspiraţi! Concursul uimeşte din start, un singur X (cel cu cota cea mai micã), dar fãrã mari surprize. Totuşi, din plutonul foarte compact al participanţilor ţâşneşte ca un fulger un debutant, domnul Dãnuţ Ştefan din jud. Argeş, care joacã o singurã variantã, ceea ce nu-l împiedicã sã fie singurul integralist şi sã priveascã restul lumii de la mare înãlţime. Dacã va şti sã gestioneze bine acest punctaj, poate termina în premii chiar pariind o singurã variantã pe etapã. Nu mai vorbim dacã va paria mai multe… Pe podium mai gãsim doi participanţi la egalitate, ambii cu vechime, domnul Liviu Bãcãoanu din jud. Ilfov, care e obişnuit cu înãlţimile clasamentului, dar şi pe domnul Paul Giura din Bucureşti, care a hotãrât cã acum e momentul! Tuturor multã baftã la Etapa 2, nimic nu e pierdut pentru nimeni, nici mãcar pentru cei care au pierdut-o pe prima!
Arsenal vs Milan

Astazi pe Emirates Stadium din Londra se disputa revansa umilintei indurate de tunarii de la Arsenal pe San Siro din Milano unde diavolii rosii au castigat cu un neverosimil 4-0. Pentru Arsene Wenger nu vor juca astazi Arteta, Diaby, Ramsey si Benayoun accidentati in timp ce in echipa lui Massimiliano Allegri atacantul Pato se adauga deja suferinzilor Seedorf si Boateng ce vor fi printre principalii absenti. Sansele de calificare ale tunarilor par minuscule daca socotim ca Milanul n-ar fi o echipa care sa incaseze 4 goluri fara sa inscrie niciunul dar la fel de improbabila parea aceasta ipostaza si-n cazul Arsenalului. Oricum ar fi londonezii sunt motivati extrem macar pentru victoria de onoare, cat a mai ramas din ea dupa dezastrul din tur si vor actiona in consecinta printru-un asediu permanent, sarcinile ofensive cazand in principal pe Walcott, Gervinho, Chamberlain si Van Persie. De partea cealalta, chiar daca avantajul pare covarsitor si calificarea ca si transata, milanezii, fara a ignora defensiva asigurata probabil de Abate, Mexes, Silva, Antonini, nu se vor limita la o prestatie pasiva chinuindu-se sa nu primeasca 4 goluri ci vor aplica probabil strategia optima de aparare si anume contraatacul avand la finalizare pregatit tandemul Ibrahimovic – Robinho.
O lupta deschisa intre doua rivale ce parcurg perioade constant bune de evolutie cu gazdele in situatia de a nu mai avea ce pierde si-n consecinta dezlantuite intr-o cursa aparent imposibila de a recupera un handicap major de 4 goluri si cu oaspetii obligati sa iasa la joc in incercarea de a inscrie pentru a rezolva definitiv problema, eforturi ce vor face ca scorul sa capete, foarte probabil, consistenta depasind pana in final limita de over.
Predictie: Over 3.5@2.50 Bet-at-Home 8/10
Brasov vs Pandurii

Primul meci al etapei a 19-a din prima liga autohtona ce porneste cu aceasta ocazie maratonul fotbalistic, se va disputa in aceasta seara pe stadionul Tineretului de sub Tampa unde brasovenii va primi replica pandurilor din Tg. Jiu. Pe Marius Sumudica, managerul gazdelor, reluarea campionatului il gaseste cu echipa la 4 puncte de zona retrogradarii dar dupa o serie de amicale jucate in Turcia in care n-au cunoscut infrangerea si cu achizitii noi in toate cele 3 compartimente Dias, Silva, Alonso, Udoji si Ilijoski ce par sa se fi integrat in angrenaj inlocuind golurile lasate de cei plecati dintre care trebuie amintit mijlocasul Chipciu la Steaua. Un inconveninet ar fi absenta altui jucator de baza din zona centrala portughezul Madeira ce va fi operat la genunchi, dar Sumudica spera ca noii veniti Alonso si Udoji ii vor suplini cu brio. Antrenorul Petre Grigoras porneste cu Pandurii in noul an de la 2 puncte distanta de zona Europa League dar cu mai putine sperante ca vor reusi s-o acceseze pana la final caci au pierdut in vacanta de iarna 3 jucatori vitali Chiriches, Vranjes si Stromajer, principalii realizatori ai succeselor gruparii din Tg. Jiu si cel putin la prima vedere cei veniti, in principal din campionatul intern si un singur repatriat, mijlocasul Neagu de la Murcia, nu par sa compenseze “pierderile” la care se mai adauga pentru meciul de azi, o serie de 7 jucatori ce nu au fost convocati din diferite motive, majoritatea medicale.
Un meci in care gazdele sunt motivate extrem de punctele puse in joc pentru a scapa din vecinatatea zonei periculoase dar si oaspetii spera desi nu pot prezenta cea mai performanta formula de echipa, o situatie in care e posibil sa se inscrie destul de rapid sub presiunea brasovenilor si cu aportul probabil al oaspetilor pe contraatac, scorul va atinge limita de over.
Predictie: Over 2.5@2.20 Bet-at-Home 8/10
Germania – Franta
Dupa ce au spulberat tot in preliminariile Campionatului European si au marcat de 6 ori in cele 2 amicale din noiembrie (3-3 cu Ucraina si 3-0 acasa cu Olanda), nationala panzerelor disputa astazi o noua partida de verificare in compania Frantei, cu incepere de la ora 21:45 pe Weserstadion din Bremen. Avem in fata doua nume mari ale fotbalului european si mondial, insa la aceasta ora cred ca nemtii pot fi considerati principala favorita la castigarea Europeanului din Polonia si Ucraina, cu toate ca bookmakerii ii vad triumfand iarasi pe spanioli. Germania este extrem de organizata atat in defensiva, acolo unde avem o serie de jucatori experimentati precum Boateng, Badstuber, Schmelzer sau Aogo fiind cei pe care se bazeaza Joachim Loew pentru turneul final cat si la mijloc, unde se regasesc Bender, Khedira, Muller, Ozil sau Schwensteiger, ultimul, absent astazi din cauza unei accidentari. Cacau, Gomez, Klose si Podolski sunt oamenii responsabili cu golul, insa astazi atacantul lui Koln va lipsi la randul lui din cauza problemelor medicale.
De partea cealalta, Franta ramane o echipa economicoasa in deplasare, bifeaza multe remize si in general parca “nu transpira destul” pentru a scoate maximum din jocul lor. Cocosii joaca doar la obiectiv, iar pentru ei partidele amicale reprezinta un prilej de verificare a jocului si….cam atat. Nu ii vad pe francezi sa alerge mai mult decat nemtii astazi, ii simt sub panzere la toate capitolele: defensiva, mijloc, organizare, faza ofensiva, posesie, creatie, tehnica individuala si cred ca partida se poate indrepta spre un singur deznodamant:
Victorie Germania @ 1.60 – Bet-at-Home