Ultimele...
You are here: Home » Articole » Mundial do Brasil (5) – T. Cassio + Pronos

Mundial do Brasil (5) – T. Cassio + Pronos

V-am spus că am jucat un bilet, mizând pe o finală Brazilia – Argentima, aş lua 100 de lei noi, dar am decis să-l arunc deja la coşul de gunoi…Sincer, nu am nicio şansă de a încasa suma respectivă, poate doar dacă fluiericii vor intra din nou în rol, vor elimina câte doi jucători de la Germania şi Olanda, dictând atâtea lovituri libere şi de pedeapsă de câte va fi nevoie. După cum a arbitrat spaniolul însă, nu cred că vom asista la o întoarcere de 180 de grade, problema FIFA este că în semifinale avem un dublu duel AmSud versus Europa şi pentru a evita orice dâră de polemică, corect ar fi să fluiere cavaleri neutri, de pe alte continente: Asia, Africa, America de Nord şi Centrală, mai greu Australia şi Noua Zeelandă. Chiar dacă Thiago Silva a luat aiurea acel cartonaş galben, boşii de la FIFA nu-l vor anula, în ciuda petiţiei înaintate de federaţia braziliană, iar Neymar se poate considera fericit că a ieşit doar cu o vertebră ruptă, în primele momente după agresiunea criminală a lui Zuniga, sărmanul, care are un fizic cam fragil, nu este bivol precum Hulk, nu şi-a mai simţit picioarele, dacă-i atingea mai ştiu eu ce nerv am fi putut asista chiar la o paralizie temporară! Ce poate face, în doar patru zile, Scolari? Un nou Neymar nu poate fi inventat, iar Dante, principalul candidat la înlocuirea lui Silva, este citit deja de coechiperii lui de la Bayern, foarte numeroşi în mannschaftul lui Loew. Felipao ar putea să surprindă pe toată lumea, titularizându-l pe „napoletanul” Henrique, care nu este un central pur, iar în locul lui Neymar, să-l folosească pe Hernanes, care este unul din puţinii brazilieni de la mijlocul terenului cu clasă, viziunea jocului şi lovituri precise. După mine, nici Willian, nici Bernard, cei doi vizaţi, nu pot aduce elementul-surpriză necesar în confruntarea cu teutonii, cel din urmă are talent, dar adaptarea sa în Ucraina a fost extrem de anevoioasă şi el nu a venit la lot în cea mai bună formă, ci după o stagnare păguboasă. Reintră Luis Gustavo şi pleacă, zic eu, Fernandinho, care este un rupător, ieşind ca prin miracol (citeşte Carballo) fără cel puţin galben din meciul cu Columbia. Hulk ş Hernanes ar juca imediat în spatele vârfului Fred, care este huiduit la fiecare meci al trupei carioca, dar, finalmente, va marca şi el un gol, poate cel mai importamt de până acum al amfitrionilor.

În timp ce brazilienii se cam dau de ceasul morţii, hanseatici stau liniştiţi în hotelul din campusul lor, complet izolaţi de lumea exterioară într-un soi de bunker dorit de Joachim, care spune că jucătorii trebuie să rămână focusaţi şi concentraţi la maximum. Dar care este problema? Treaba stă în felul următor: neaşteptatele evenimente care s-au petrecut în ultima vreme i-au transformat pe Hummels şi ai săi în favoriţii primei semifinale, oricât s-ar ascunde după deget! Este adevărat, nemţii sunt nemţi, nu se lasă copleşiţi de sentimente, nu se emoţioneză cu una, cu două, dar ştiu şi ei cât de importanţi sunt Thiago Silva şi Neymar, în plus au avantajul că-i cunoasc foarte bine pe ”germanii” Dante şi Luis Gustavo. Cum să nu te gândeşti că ai devenit principalul candidat la marea finală, chiar în dauna gazdei turneului final? Ei, chiar de acest pericol se teme bundestrainerul, care a cerut sporirea pazei şi a izolării în buncăr. Cred că nici prietena lui Joachim, frau Angela, nu are acces în campus, dar nu m-ar mira să fie în tribune la acest meci, căci la finală, dacă se califică mannschaftul, va fi cu certitudine. Şi atunci de ce nu am avea, la acest mundial al recordurilor, o finală 100% europeană (caz în care va arbitra… Carballo) şi, implicit, prima campioană de pe acest continent în Americi?

Dacă Brazilia nu-l mai are pe Neymar, iacă-tă că nici Argentina nu-l mai poate folosi pe Di Maria, ceea ce reprezintă cam acelaşi lucru. Stai puţin, veţi spune, dar mai este Messi… După mine, Messi este la acest turneu final un fel de OZN, faţă de ceilalţi actori din trupa lui Sabella este, cu siguranţă, din alt film. Clasa sa nu se discută, dar colectivul beneficiază prea puţin de aportul său, nu prea intră în combinaţii, dă o singură pasă folosibilă pe meci, nu recuperează, în rest îşi ignoră coechipierii, căutând cu obstinaţie numărul personal, care uneori îi mai iese. În partida cu Belgia, Leo a stat excelent fizic şi intelectual, dar acest fapt nu s-a văzut, fiind printre cei mai inconsistenţi, ratând chiar şi singur cu portarul (pe Courtois nu l-a învins nici în 9 partide de Primera şi Copa del Rey!) Fără madrilist, pumele pierd 25% din potenţial, neavând un alt lider care să fi ieşit în evidenţă la acest campionat mondial.

Prin urmare, Olanda devine şi ea favorită la calificarea în finală, după ce a eliminat o Costa Rică eroică, doar la loviturile de departajare. Louis van Gaal, după ce i-a bulversat pe specialişti cu găselniţele sale, a mai făcut o magie care ne-a lăsat cu gura căscată: a scos din joben un portar pregătit să apere păliturile de osândă, întroducându-l în ultimele secunde ale prelungirilor! Şi pasenţa a ieşit din nou, schimbarea portarului i-a şocat pe adversari, iar Krul a fost încrezător, dar şi provocator, apărând două penaltyuri. Aici trebuie spus că inteligentul antrenor al Costa Ricăi, profesorul columbian Pinto a comis prima sa greşeală la acest Mundial: l-a desemnat să execute şi pe Bryan Ruiz, care joacă de ani buni în Eredivisie olandeză şi Krul l-a ghicit, parând lovitura acestuia (olandezii au studiat şi penaltyurile din optimea Costa Rica – Grecia). Trebuie spus că batavii au prins un bioritm fizic critic, dovadă că nu au putut marca în 120 de minute, dar şi în aceste condiţii Robben a făcut curse nebuneşti, Kuyt a arat terenul în lung şi lat, iar Sneijder a făcut să tremure transversala în două rânduri! Singurul care a înşelat aşteptările a fost van Persie, însă trebuie remarcat că vechea gardă tulipană nu se predă, aceşti jucători în jur de 30 de ani, şi peste, sunt determinanţi meci de meci: Vlaar, Kuyt, De Jong, Sneijder, Robben, Huntelaar, van Persie, cei 7 magnifici ai lui van Gaal. Cine ar fi crezut că Dirk Kuyt, care nu a fost folosit nici un minut în primele două jocuri din grupe, va deveni, la cei 34 de ani ai săi, un jolly atât de preţios pentru naţionala Oranje? Dacă aceşti „bătrâniori” vor ţine până la capăt, Portocala Mecanică ar putea da lovitura pe care o urmăreşte de patru decenii. Primul pas va fi semifinala de miercuri, 9 iulie, iar bioritmul este şi el de partea batavilor. Un motiv în plus să cred că nu am făcut un gest necugetat aruncând biletul la coş (am şi dus gunoiul la ghenă). Dacă găsec mâine nişte bănuţi prin buzunare, îi voi pune toţi pe o finală europeană. Multă inspiraţie şi baftă tuturor! Doamne ajută! (T. Cassio)

* * *

Moment special la Mundialul brazilian, s-a stabilit Big Four-ul, că tot am urmărit în paralel turneul de la Wimbledon (despre acesta, cât de curând). Între aceste prime, sau ultime patru selecţionate, depinde unde ne situăm, se află cele mai bune naţionale, dintotdeauna, din America de Sud, apoi a doua cea mai titrată din Europa, iar în completarea careului – cea mai importantă naţiune din fotbal care n-a câştigat vreodată titlul mondial. Ca să fie şi palpitante, în semfinale se încrucişează reprezentantele celor două continente. Brazilia, cea care îşi atrăsese antipatia multor admiratori tradiţionali, se prezintă fără Neymar, diamantul coroanei. Felul în care a fost scos din joc de columbianul Zuniga parcă ne-a întors la sentimente mai bune pentru brazilieni, ce vor trebui să dezvăluie resurse nebănuite pentru a suplini această lipsă. Dar, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, căpitanul Thiago Silva este lovit de o suspendare pentru două “galbene”, aşa că nu-i de mirare că Germania a trecut în faţă la cotaţiilor bookmaker-ilor, cam 2,50 faţă de 2,80. Nemţii n-au decât probleme minore de efectiv, iar lotul le permite variante şi pe parcursul meciului. Ar putea fi momentul lor, dar ştiţi cum e la fotbal când totul converge spre o anumită concluzie…

Dincolo, Argentina şi-a valorificat cu parcimonie parcursul, numai cu victorii la limită, precum şi cu anumite doze de şansă, legate, ceea ce ne-ar putea induce impresia că ar putea fi vara tangoului. Bineînţeles, peste toate, implicarea şi dorinţa arătate de Messi, cu totul altele decât în sezonul de primăvară la Barcelona (în meciul cu Belgia are 9 km parcurşi, cu aproape 50% mai mult decât în unele meciuri la echipa de club!). În schimb, locotenţii di Maria şi Aguero au cam dispărut din peisaj. În puţinele minute jucate în sferturi, di Maria a şutat de patru ori în primul adversar, iar la acea pasă filtrantă oferită de Messi (de vreo 40 de metri!), n-a găsit progresia justă. Dar cei rămaşi datori pot ieşi la rampă oricând, aşa cum a ieşit Higuain, ba chiar ar fi cazul să o cam facă. N-am găsit timp până acum să deplâng lipsa unui fotbalist ca Pastore, mă gândesc că un jucător care a fost capabil să inventeze acel gol de 3-1 la PSG-Chelsea ar fi meritat să fie în lot, mai ales că ne-am lămurit câte parale face acel Enzo Perez (28 de ani!), de la Benfica. Oricum, Pastore, cel care acum 4 ani îl uimea pe Messi cu abilităţile sale, a ratat, poate, şansa unică a unei cariere. Şi pe mâna sa, să fim bine înţeleşi. Revenind la Messi, e adevărat că de data asta i se poate imputa o ratare monumentală, dar fără a-i ştirbi aura, important e să le valorifice pe alea care contează.

În privinţa Olandei, se poate spune că jocul său a înregistrat un recul faţă de debutul turneului, asta pentru că principalii săi jucători şi-au depăşit de ceva vreme apogeul carierei. Mă gândesc mai ales la Kuyt şi Sneijder, dar şi la van Persie. Nu-i de mirare că le-a ieşit cel mai bine când au jucat cu unii încă şi mai uzaţi ca ei, vezi meciul cu spaniolii. Totuşi, aceşti jucători pot decide o partidă atunci când judecata primează în faţa picioarelor, spre exemplu la fazele fixe, inclusiv lovituri de departajare. Doar Robben îşi trăieşte plenar momentul de glorie, cu binecunoscuta sa exagerare în a conduce balonul, ceea ce însă i se iartă atât timp cât lucrurile ies bine. N-ar mai fi decât două meciuri… (Pronos)

About pronos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top
Copyright Revista Pronostic Sportiv | Hosting oferit de Claus Web