Di Maria, omul finalei

Lotul lui Atletico, restrâns o dată în plus şi de accidentări, a continuat să joace la sacrificiu până aproape de limanul absolut. Remarcasem presingul în haită făcut în zona careului şi  în “finala” campionatului, cu Barcelona, o găselniţă curajoasă care împiedica adversarii să se suie pe ei. Aşa s-a întâmplat şi la cealaltă finală, împotriva Realului, dar acest efort supraomenesc, combinat şi cu pierderea unei schimbări, i-a secătuit în prelungirile regulamentare. Au mai ţinut o vreme ritmul, din ce în ce mai greu. Şi a venit minutul 110, al golului de 2-1. Ce făceau atunci băieţii lui Simeone? Acelaşi presing sufocant, dar de data asta şi pentru ei. Am văzut meciul şi în reluare şi, pentru că ştiam când avea să se marcheze golul care a schimbat totul, cum ar fi spus vânătorii de clicuri, am urmărit atent geneza fazei. Aşadar, cei de la Real pasau în zona careului propriu fără a putea avansa, Casillas a fost în posesie, n-a vrut să bubuie mingea, returnând-o tot în zonă, dar, când aceasta i-a revenit încă o dată, a degajat… greşit, direct la un adversar, pe la 35 de metri. Deci presingul îşi atinsese scopul, numai că jucătorul cu pricina (neidentificat) n-a mai fost în stare să profite, a controlat defectuos, mingea ricoşând în tuşă, la Di Maria. Acesta a avansat nepermis de mult, talonat greoi de un adversar care nu l-a atacat, apoi a zvâcnit printre alţi doi fundaşi şi asta a fost. Nici Marcelo, câteva minute mai târziu, n-a fost întâmpinat de nimeni, brazilianul trezindu-se că pătrunde ca în unt, spre surprinderea tuturor. Dar, evident, gândul se întoarce tot la minutul 93, la ce-ar fi fost dacă…