Djokovic, 24 spre 25

US Open 2023 a oferit iluzia unei finale ”ca la 20 de ani” pe tabloul masculin, care ar fi deschis calea adevăratei revoluții în schimbarea generațiilor. În loc de asta, niciunul dintre puști n-a acces în semifinale, astfel că schimbarea aia categorică, ireversibilă, se amână sine die.

Semifinalele

Shelton, un jucător care va fi adoptat de multe categorii de fani de pe tot globul, a fost prea crud pentru o semifinală cu Djokovic, care a fost el crud, în sensul celălalt. Americanul de 20 de ani, stângaci, big-big server fără a fi big, adică mare, s-a aflat într-unul din acele momente ce pot defini o carieră, cam ca atunci când Roger Federer l-a pensionat pe ”Pistol” Pete la Wimbledon, doar că Djokovic e mai mare decât Sampras, va fi (dacă nu e deja) mai mare decât oricine, și nici Shelton nu e totuși Federer. Cealaltă semifinală a onorat calculele hârtiei, fiind cea proiectată dintre Alcaraz și Medvedev. În plus, înfruntarea căpătase un sens aparte, de orgoliu profesional sau chiar existențial. Totul a pornit de la Cincinnati, după victoria aproape izbăvitoare a lui Zverev contra lui Medvedev, venită la timp pentru a nu se instaura un adevărat complex în mintea germanului. Atât de mult l-a amețit acea victorie pe Zverev, încât acesta a dezvăluit prostește, chiar pe teren, că mulțumită lui Alcaraz a reușit să-l bată pe rus, acesta spunându-i cum să procedeze… Vă imaginați cum a perceput acest lucru Medvedev? Deși imediat spaniolul a ieșit cu o declarație că a fost o naivitate din partea lui să dezvăluie chestiuni tactice, rusul i-a desenat o țintă pe spate. Iar ocazia s-a ivit la Open-ul american. Știți clișeul cu finala din semifinale, dar exact așa a fost. Acela rămâne meciul turneului, în care Medvedev a dat tot și încă ceva pe deasupra.

Finala

Întoarcerea în timp, la acel triplu 6-4 pentru Medvedev din 2021, n-a fost posibilă, deși acești doi ani ar fi trebuit să se așeze diferit pentru finaliști. Rusul n-a venit cu absolut nimic nou, astfel că a vândut ieftin primul set unui Djokovic cu un plan de joc aproape diabolic. Suspansul de care ar mai fi putut beneficia finala s-a irosit la mingea de set secund pe care Medvedev a jucat-o aiurea pe contre-pied, în loc s-o plaseze simplu în halca de teren din lungul liniei. Această decizie greșită a rusului este consecința aurei cu care Djokovic e perceput în mintea adversarilor, aceea de a fi înzestrat cu însușiri nepământene. Medvedev era convins că Djokovic va zbura în colțul acela și va agăța mingea în stilul său de hidră, așa că a plasat mingea dincolo, unde totuși teluricul Nole rămăsese neclintit. A mulțumit pentru cadou, apoi a luat tot potul. Mai adaug aici un element pe care l-aș categorisi ca jenant pentru un jucător de aproape 2 metri, cât are Medvedev: serviciul secund este pur și simplu un non-factor, pe la 150 km/h, uneori chiar mai puțin! Înălțimea îi asigură acel kick care minimizează șansa unui retur direct câștigător, practic Medvedev pune mingea în joc mizând pe faptul că e superior majorității adversarilor în jocul de pe fundul terenului. Până la Djokovic, totuși… Apoi, le-au trebuit 3 seturi întregi, lui și echipei lui, ca să priceapă care e răspunsul tactic corect la serviciul cu kick exterior de pe dreapta care i-a adus sârbului puncte cu ghiotura: poziție mai avansată pentru blocarea returului, ceea ce Djokovic a făcut în oglindă tot meciul! Din păcate pentru Medvedev, era prea târziu.

Recordul

Chiar dacă la această ediție Djokovic a avut parte de un traseu și o conjunctură ideale pentru un nou titlu de Grand Slam, meritul său nu poate fi pus la nicio îndoială. Această victorie îl duce la un pas de borna ireală a celor 25 de titluri, de unde va privi pe deasupra tuturor muritorilor care au ținut cândva o rachetă în mână. Anul ăsta l-a încheiat cu 3 titluri de GS din 4, dominând uneori intimidant, de ce n-ar reuși la anul 1 din 4?!