Mundial do Brasil (3) – T. Cassio

Sepp Blat(ter) este euforic: „Sunt un om foarte fericit astăzi, până acum Cupa Mondială este un suces pentru această ţară şi pentru sport. Se vorbea de revolte sociale, dar oare unde sunt aceste puternice manifestaţii de protest?”. Mai cetinel, herr Sepp, şi bate-n lemn ca naţionala lui Felipao Scolari să nu te dezmintă  în sfertul cu Columbia, atunci să vezi răzmeriţe incontrolabile…

Toată suflarea carioca a tras un oftat de uşurare după ce s-a anunţat că Neymar a rezistat crampoanelor aplicate de chilieni şi va fi din nou în fruntea lui Selecao. Fără el, chiar că ar fi nevoie de un autentic miracol ca teamul ouroverde să treacă de los cafeteros, care au câştigat lejer toate cele patru meciuri disputate până acum, spre deosebire de amfitrioni, care par să fie paralizaţi în anumite momente ale jocului şi dacă nu aveau ajutorul necondiţionat al arbitrilor şi… barelor, nu prindeau nici măcar această fază a competiţiei. Totuşi, Brazilia rămâne favorită, în primul rând, prin prisma tradiţiei, columbienii având la activ doar două victorii îndepărtate în 25 de partide, un amical în 1985 şi un meci în grupele Copei America din Chile 1991. În al doilea rând, bioritmul le este uşor favorabil (OK Julio Cesar, Marcelo, Fernandinho, Paulinho, posibil Fred), diferenţa făcându-se la curba psihică, capitol la care oamenii lui Pekerman prind o zi critică (vezi Armero, Sanchez, Cuadrado, Jackson Martinez). În plus, jucătorii au beneficiat în ultimele zile de confortul doamnei psiholog Regina (Brandao), chemată la cererea expresă a selecţionerului. Regina îi ajută pe fotbalişti să devină… regii lumii, având cu fiecare un colocviu menit să-i dezinhibeze şi să-i facă să-şi regăsească liniştea interioară şi conştiinţa propriei valori. Părerea mea este că psihologul îşi va face treaba, întrebarea este dacă Scolari va şti să încurce jocul spumos al lui James & Co, argentinianul Pekerman fiind mai doxat la toate capitolele. Partida va fi arbitrată de un spaniol, Carlos Velasco Carballo şi mă aştept să fie imparţial.

Dar primul sfert în ordine cronologică va fi cel dintre Franţa şi Germania (tradiţia: 25 meciuri,11-6-8). Nemţii au câştigat ultimele două partide oficiale, la mondialele din Spania ’82 (după penaltyuri) şi Mexico ’86, ambele în semifinale, cele mai recente întâlniri fiind nişte amicale, în care adversarele şi-au împărţt victoriile. Oamenii lui Deschamps vin după trei victorii clare şi un nul fără noimă, când nu au vrut să forţeze. Mannschaftul are deja două remize la activ (ne referim la 90 de minute), nefiind scutit de unele critici venite chiar din mutterland. Eu, unul, sunt destul de impresionat de Les Bleus, cu atât mai mult cu cât ei au pierdut câţiva jucători importanţi din cauza accidentărilor (Mandanda, Grenier, Ribery), iar Nasri a căzut în dizgraţia lui Didier. Ca să vă faceţi o idee exactă despre o echipă a neselecţionaţilor, iată cum arată aceasta: Mandanda; Clichy, Mexes, Rami, Gonalons; M’Vila, Grenier, Nasri; Ribery, Gameiro, Menez. Rezerve principale: Gourcuff, Lacazette, Gignac (se poate completa lesne un lot de 22 de jucători, conţinând şi câţiva veterani trecuţi de 33 de ani). Mie mi se pare un team competitiv, ceea ce mă face să mă întreb dacă nu cumva Franţa are un potenţial nebănuit, care o poate duce departe şi cu viitorul asigurat? Bioritmul ne indică o zi critică d.p.d.v. fizic pentru franţuji (Varane, Debuchy, Matuidi, Mavuba, Benzema) şi este posibil ca ei să primească gol încă din primul mitan, totul este ca diferenţa să fie recuperabilă, întrucât Les Bleus prind un psihic excelent şi pot veni din urmă, iar dacă vor da dovadă de cinism, ar putea să le facă nemţilor ceea ce le-au făcut aceştia în urmă cu 32 de ani. Oamenii lui Joachim Loew prind o zi de nivel mediu, cu menţiunea că Schweini şi Oezil sunt peste ceilalţi.

Sâmbătă, 5 iulie 2014, celelalte două sferturi, ziua deschizându-se cu Argentina versus Belgia (argentinienii joacă, incredibil, pentru a patra oară consecutiv la această ediţie la ora 13,oo locală şi este clar o făcătură menită să-i epuizeze înainte de termen). Tradiţia nu cunoaşte remiza (4 meciuri, 3-0-1), iar la mondiale cele două reprezentative şi-au împărţit victoriile: 2-0 în ’86, 0-1 în ‘82. În 1986, pumele au luat titlul cu inegalabilul Maradona, acum îl au pe Messi, care, nu-i aşa?, poate face diferenţa, mai ales că prinde o zi excepţională d.p.d.v. fizic şi intelectual. Bioritmul este de partea sudamericanilor, superiori la toate curbele, mai ales intelectual, Les Diables Rouges prinzând la acest capitol o zi critică cum rar se poate întâlni… Pe lângă Leo, foarte bine mai stau Zabaleta, Gago, Di Maria şi Kun Aguero (probabil va fi apt de joc). Cu Kompany şi junele Origi la cote bune, belgienii vor încerca să echilibreze balanţa, dar slabe posibilităţi (dacă Klinsmann îl selecţiona şi pe golgeterul all-time Landon Donovan, ar fi intrat acesta pe teren în ultimele minute ale optimii cu belgienii şi nu bramburistul şi rudimentarul Wondolowski şi acum am fi vorbit de alt sfert. Idem, dacă Altidore s-ar fi refăcut la timp după accidentare).

Ultimul sfert de finală, dar nu cel din urmă, opune, în premieră absolută, ghinionista… norocoasă Olanda (niscaiva şansă cu Mexic, dar, să nu uităm, trei finale mondiale pierdute, una la limită, după ce a condus, două în prelungiri, după ce a avut golul victoriei în bocanc) împotriva uluitoarei revelaţii a acestei ediţii, mirabila Costa Rica. După ce au spulberat campioana mondială en-titre Spania şi au eliminat în mod rocambolesc în optimi formidabila Mexico, tulipanii găsesc în calea lor buturuga mică, selecţionata costaricană care, între timp, a ajuns la statutul de falnic bananier, principală cultură de export, împreună cu cafeaua, pentru acest stat minuscul, primul din lume care a abolit constituţional armata, cu o populaţie de nici 5 milioane de locuitori. Cum în această splendidă ţărişoară centru-americană, cu sute de parcuri naţionale şi cea mai mare densitate de specii din întreaga lume, există diverşi vulcani activi, n-ar fi exclus ca unul din aceştia să erupă dacă elevii carismaticului Jorge Luis Pinto vor elimina teamul Oranje, cel puţin aşa indică bioritmul, costaricanii fiind net superiori d.p.d.v. fizic, batavii prinzând o zi catastrofală la această curbă (Sneijder, de Jong, Fer, Wijnaldum, Robben). Eroii caraibici s-ar putea numi obscurii Gonzales, Gamboa, Duarte, Cubero, Barrantes, Urena (toţi OK bioritmic) sau mai cunoscuţii Keylor Navas, Bryan Ruiz şi Joel Campbell. Şi dacă nu vor reuşi o epocală calificare în semifinale, tot vor fi primiţi ca nişte zei la ei acasă.

Dragi cititori, chibiţi şi pariori, multă inspiraţie şi baftă! S-auzim numai de bine până la proxima întâlnire! Doamne ajută!