Ultimele...
You are here: Home » Articole » Pandurii – Poli Iasi (pescadorul)

Pandurii – Poli Iasi (pescadorul)

Al doilea duel al zilei, cu acelasi specific olteano – moldovean ca si cel de sub Ceahlau, are ca protagonisti pandurii de pe Jiu si studentii din dulcele targ al Iasilor. Doua formatii intr-o egalitate perfecta de sanse despartite intre ele doar de o mica diferenta la golaveraj ce impartasesc momentan aceeasi soarta cruda, retrogradarea daca in ultimile 4 etape ramase pana la final nu reusesc, macar una dintre ele sa anuleze, cel putin, handicapul de 4 puncte ce le desparte de salvare si apoi neinfricati ca soimii patriei de alta data, acum mai degraba curci ploate, sa reuseasca sa se inalte in ierarhie.
O egalitate pe care insa n-o doreste nici una nici alta dintre rivalele ce se vor contra astazi materializata pe tabela de marcaj, un punct nereprezentand decat o furtuna intr-un pahar cu apa, o simpla amagire. Nici chiar o victorie n-ar insemna iesirea la liman deja dar reprezinta trambulina obligatorie in situatia data pentru a spera ca marele salt devine posibil si norocul ca vreuneia dintre contracandidatele la salvare aflata in zona limitrofa retrogradarii ii va merge din rau in mai rau. Practic pentru cine pierde astazi se poate pune la statie maneaua de succes „Adio draga Nelo”…
Cei doi antrenori rivali Sorin Cartu si Titi Dumitriu spera, cel putin declarativ, ca echipele lor au sanse de salvare dar… evolutia din teren in ultima vreme ii cam contrazice, gazdele cu o singura victorie „surprinzatoare” intr-un sir de 3 infrangeri in timp ce oaspetii, aparent mai constanti, cu 3 remize consecutive dupa 3 infrangeri dar castigand in cele 3 meciuri tot atatea puncte cat pandurii intr-unul singur, succesul cu Brasovul. Ca si motivatie suplimentara pentru a intari „psihic” pe cei de la care se asteapta sacrificiul de a iesi din „lenea” in care plutesc (unii jucatori acuzati chiar de catre colegi) conducerile celor doua cluburi fac gesturi „financiare” eroice presupunand ca mesajele gen lupta, victorie, onoare ar suna ca nuca in peretii vestiarelor. Astfel ca gazdele vor primi in caz ca vor evolua ca si cand ar fi luat sibutramina pe final de campionat si desi mai slabi vor ramane in liga, vor intra fara numar, fara numar nici 200.000 de euro in conturile lor. Oferta pentru ieseni s-a redus deocamdata la plata de urgenta a drepturilor banesti dupa care jucatorilor li se cam lungisera ochii ca poate si din cauza asta nu prea puteau in ultima vreme… de foame si s-a renuntat la amenzi si alte popriri financiare cu care erau amenintati pana acum, de catre conducerea clubului devenita instantaneu numai lapte si miere.
Gazdele prezinta o singura absenta notabila, mijlocasul Nalati in rest fiind convocati toti de la badica la opinca chiar daca unii mai schioapata sau sunt nitel galbeni la fata, acolo la gramada nu se vede. Oaspetii sunt un pic mai urgisiti din acest punct de vedere cu Costache, Nogo, Milea, Cuciula, Bârlădeanu, Ionescu, Bâlbă all injured, bomboana pe coliva, Miclea suspendat. Vor reveni insa la echipa din starea de „suspensie” Negru si Straut, ca moldovenii sunt si iuti la manie, la ei fiind un dute-vino ca la gara, meciul si suspendatul, vine unul… pleaca altul. In rest intra si cei care au taiat frunza la caini tot returul asta precum Buta si Bernsjak, macar sa para multi cand se vor cobori din tren.
Daca la meciul anterior deplangeam lipsa unei perspective viabile pentru cel ce se incumeta sa dea un verdict aici probabil ca si marele Nostradamus s-ar scarpina in crestetul capului, ezitand. Citez insa pe Sorin Cartu care a spus niste cuvinte care ne doare: „Sunt dezamăgit şi regret acum că am revenit la Pandurii, este una din greşelile mari pe care le-am făcut în viaţa mea de antrenor”. Probabil ca stie el ce spune si ca sa nu regret si eu, la randul meu, o decizie bazata pe directia indicata de agentiile de pariuri care, prin cotele afisate, vad gazdele mai breze aleg cu curaj o suprematie a iesenilor pe care-i consider oricum „mai de Liga I” si-n consecinta mai experimentati intr-o eventuala actiune de salvare chiar daca avantajul lor va fi doar temporar.

Predictie: (HT or FT) 2@3.29 Gamebookers 5/10

Scor: 1-1 (5)

About pescadorul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top
Copyright Revista Pronostic Sportiv | Hosting oferit de Claus Web