Cercul vicios al serviciului şi încrederii

Simona Halep a pierdut în sferturile de la Wimbledon, dar a pierdut jucând bine. Doar că adversara ei a jucat PREA bine. Succesiv, am considerat mai multe puncte, câştigate de una sau de alta, ca fiind punctul turneului! În ciuda locului ocupat de Simona în clasamentul WTA, în ciuda statutului de favorită 5, ea fusese deja creditată cu şansa a doua încă din turul precedent. Într-adevăr, în circumstanţele date, iarbă + joc agresiv, Madison Keys (#9) era avantajată. Şi totuşi Simona şi-a etalat atuurile şi a trecut mai departe. Apoi, contra favoritei 4, nemţoaica Kerber, o dezavantaja şi calculul hârtiei, nu numai contextul. Cu toate acestea, a pierdut greu, la limită, ducând în prelungiri ambele seturi. Ce i-a lipsit? Ceva concret, adică un serviciu decent, şi ceva abstract, o încredere nesmintită. Necazul e că lipsa celei de-a doua condiţii provine din lipsa primeia. S-o spunem pe-a dreaptă, Simona are unul dintre cele mai slabe servicii din prima sută! Evident că ţine şi de înălţime, dar ajunge numai s-o comparăm cu o altă româncă, Monica Niculescu. Aceasta are exact aceeaşi înălţime, 1,68 m, însă o tehnică la serviciu net superioară. Iar exemplele ar putea continua aproape la nesfârşit. Desigur, dacă privim din altă perspectivă, adică nivelul la care se menţine Simona, în ciuda acestui handicap, abia atunci ajungem să-i apreciem cum se cuvine celelalte calităţi. Ea spune că a progresat la serviciu de când colaborează cu Darren Cahill, numai că acest lucru se vede sporadic, când se află în control sau când nu mai are ce pierde. Ceea ce iar ţine de încredere şi reintrăm în cercul vicios… Sper din toată inima pentru această fată ca măcar o dată să se alinieze astrele şi pentru ea, astfel încât să mai avem şi noi, după atâta timp, o câştigătoare de Grand Slam. Iar ea să se simtă împlinită, după o copilărie şi o tinereţe dedicată acestui vis.

Din păcate, şi Florin Mergea a părăsit turneul, dar măcar acum aflăm din interviul acordat celor de la treizecizero.ro că îşi pune problema schimbării partenerului, ale cărui limite băteau la ochi, dar lumea pomenea despre asta cu fereală, pentru a nu strica armonia în „cuplu”.