
În prima ligă de peste Canalul Mânecii în cadrul etapei a 27-a londonezii de la Tottenham se vor duela pe Stadium of Light din Sunderland cu localnicii, două echipe aflate momentan vecine in clasament, gazdele pe locul 7 cu 37 de puncte iar oaspetii pe pozitia a 5-a, zonă rezervată Europa League, cu 44 de puncte la activ.
Steve Bruce managerul „pisicilor negre” are astazi probleme in prima linie unde pe langa Campbell absent de o mai lungă perioadă s-a adăugat şi Welbek astfel că lângă ganezul Gyan a fost avansat mijlocaşul ofensiv Sessegnon din Benin revenit de la PSG iar în ariergardă, cel mai probabil, vor evolua Henderson, egipteanul Muhammadi şi Richardson. Pentru Harry Redknapp, fără accidentaţi recent, preocuparea se îndreaptă către linia de mijloc unde are trei titulari cu statut de incerţi galezul Bale, olandezul Van der Vaart şi croatul Luka Modric frontul ofensiv este asigurat, Crouch, Defoe şi rusul Pavlyuchenko fiind gata de de atac.
Sunderland, după ce au atins apogeul din ultimii ani în acest sezon urcând până în zona performantă, o dată cu intrarea în a doua jumătate a campionatului şi revenirea „granzilor” ieşiţi din perioadele descendente pe care le-au traversat, fac faţă din ce în ce mai greu presiunii, înfrângeri consecutive în ultimile 2 etape. În tabăra adversă motivaţie extremă pentru reintrarea în „top four” faţă de care se află la doar un minus la golaveraj şi-n situaţia când de 4 etape s-u dovedit invincibili, probabil că soarta gazdelor e pecetluită.
Predictie: 2@2.65 Bet-at-Home 8/10
Revista Pronostic Sportiv Un ziar numit ştiinţă!