După cum știți, sunt 4 clauze cu bonusuri din contractul lui Dennis Man la Parma, pe care Becali le bifase din start, adăugându-le în preț de la sine.
Le-aș împărți în două, clauze colective și clauze individuale, câte două în fiecare categorie. Primele două aproape că se contopesc: până în vara lui 2025, Parma trebuie să termine în primele 8 sau să joace într-o cupă europeană. Într-o anumită conjunctură legată de câștigătoarea sau finalista cupei, Serie A poate trimite în Europa primele 7 echipe, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Iar cum se vehiculează crearea unei noi competiții, posibil ca 8 sau 9 dintre echipele italiene să capete bilete pentru Europa. Aceste clauze se pot îndeplini chiar și dacă Parma retrogradează acum, presupunând că revenirea se face după un sezon sau, hai, două. În definitiv, în acest moment, pentru locul 8 se bate Sassuolo cu Verona!
Trecând la clauzele individuale, acestea fixează două ștachete cu număr de goluri. Fiind vorba de goluri în Serie A și neapărat pentru Parma, contează enorm ca toate sezoanele să fie de primă divizie. Mai lejeră pare condiția de 25 de goluri până în vara lui 2025, adică 4 sezoane și jumătate (presupuse a fi pe prima scenă), ceea ce înseamnă o medie de 6 goluri pe sezon, dreasă cu ce va reuși până în vară. În schimb, clauza care prevede 15 goluri în ce a rămas din acest sezon plus sezonul viitor este prima care se va nărui în cazul eventualei retrogradări din vară. Evident, dacă Man ar fi împrumutat la o echipă din Serie A, golurile pentru respectiva formație n-ar conta. Dar chiar dacă Parma n-ar retrograda, pretențiile sunt prea sus, ar însemna ceva de genul 5 goluri până în vară și încă 10 campionatul viitor! Iar după cum se prezintă lucrurile în acest moment, cu Man netitularizat decât o dată 6 meciuri, și atunci scos la pauză, nu cred că jucătorul nostru se va lipi de mai mult de un gol-două. Mai mult, între timp Parma a transferat masiv în atac, și tineri, și consacrați, concurența devenind acerbă.
În concluzie, în acest moment, Dennis Man face cât s-a plătit efectiv pe el, adică 13 milioane de Euro, cu marjă de creștere de maximum 1 milion. Însă de scăzut, poate scădea vertiginos, mai ales dacă va coborî în Serie B. Deocamdată, în clasamentul celor mai scumpe transferuri din Liga 1 ar trebui să se opereze cu suma de bază, că altfel se vinde blana ursului din pădure. Oricum, Man este primul, de departe (sumele, în milioane de euro):
1 | Dennis Man | FCSB-Parma | 13 |
2 | Nicolae Stanciu | FCSB-Andrelecht | 9,7 |
3-4 | Valentin Mihăilă | Craiova-Parma | 8,5 |
Vlad Chiricheș | FCSB-Tottenham | 8,5 | |
5 | Alexandru Mitriță | Craiova-FC New York City | 8 |