AO. Câteva repere

Românii, fără Simona

Nu ne-a plăcut de Hănescu la vremea lui, că eram obișnuiți cu de-alde Năstase și mai apoi cu Andrei Pavel. Cu jucători spectaculoși adică. Iar ca borne atinse în carieră, Hănescu n-a fost cu mult sub Pavel, care punctează decisiv cu un titlu de Master, căci în ceea ce privește performanța la turneele de Grand Slam, ambii au câte un sfert de finală la Roland Garros, atât! Hănescu a fost un tip serios, care și-a gestionat bine avantajul fizic, astfel că a avut viață lungă în circuitul ATP, impunându-se doar la un singur turneu (Gstaad, 2008). Ce a fost după el? Păi o trecere de cometă a lui Marius Copil prin prima sută ATP. Ei bine, cam tot așa ne avertizează Ion Țiriac că se va întâmpla după retragerea Simonei Halep! Sună cumva apocaliptic, căci tot auzim de noi talente, fiindcă de la ele putem avea așteptări, în niciun caz de la generația actuală.

Și ați văzut ce s-a întâmplat în primul tur la AO… Risc o afirmație care ar putea fi considerată răutăcioasă: am avut două jucătoare în turul secund doar pentru că sorții au decis meci între Sorana Cârstea și Patricia Țig. Astfel, învingătoarea Sorana i s-a alăturat Simonei, favorită care și-a respectat statutul. Referitor la meciul cu Patricia, am întrezărit orgoliul veteranei care a vrut s-o pună la locul ei pe cea care nu numai că a venit din urmă, ci a și depășit-o în clasament. Problema e că această ascensiune e construită pe zgură, așa că pe hardul australian experiența a făcut legea. Dar Sorana a continuat eliminnând-o și pe Kvitova, o specialistă a suprafețelor rapide! Până la Vondrousova, totuși. Cu o tragere la sorți mai lejeră, poate Sorana ar fi ajuns în săptămâna a doua.

Despre Irina Begu ce-am putea spune? Cred că afirmația celor de la treizecizero.ro, că ar fi fost semne bune în turneul de pregătire, ține mai mult de încurajarea firească pentru o compatrioată. Sigur, cine se aștepta să capoteze atât de repede și atât de clar în fața unei jucătoare cvasinecunoscute?! Atunci pentru ce toate astea, deplasarea, carantina?! Mihaela Buzărnescu n-a izbutit surpriza în fața Biancăi Andreescu, deși era loc, deoarece româno-canadiana venea după un an și ceva de pauză. S-a văzut că Bianca a avut probleme când a dat peste o adversară care să aibă continuitate, nu să joace doar bucăți de meci. Și Ana Bogdan a avut parte de o adversară mai bine clasată, cu multe victorii contra Top 10, dar nici ea nu dă semne că poate să își depășească condiția pe viitor. Una peste alta, lăsând la o parte palmaresul Simonei, din generația ei, considerată valoroasă, mai rămânem cu un sfert de finală, tot la Roland Garros, al Soranei!

Nimic de contabilizat din problele de dublu. Diversele formule ale fetelor au ieșit repede, prea repede și Horia Tecău, încă nesudat cu Melo. Poate că la Olimpiadă, cu Mergea…

Simona

Meciul cu Tomljanovic putea însemna propulsie, așa cum s-a întâmplat pentru Osaka, atunci când și-a salvat turneul în fața Muguruzei.

Doar că unul din marile meciuri ale acestui turneu, acela cu Serena, a fost mare pentru adversară. Dacă fata noastră ar fi răzbit acum, vă spun sincer că pentru mine era ca și cum ar fi câștigat trofeul. Ar fi aproape inuman să-i pretindem un maraton de eliminare a campioanelor de Grand Slam: Swiatek, Serena, Osaka, Barty…

Totuși, a izbutit o victorie deloc oarecare, aceea cu Swiatek. Nu a învins doar o puștoaică de 19 ani, ci ultima câștigătoare de Grand Slam, a câștigat cu defilare ediția inedită de toamnă de la Roland Garros, reușind în fiecare meci câte un 6-1! Iar acum a ajuns în optimi fără set pierdut. Astea nu pot fi întâmplări, Iga nu va face figură de cometă, gen Ostapenko, ci oferă garanții pentru liga mare a acestui sport. A arătat-o și în meciul cu Simona, care nu s-a clintit de acolo, pur și simplu refuzând să piardă. Primul set a contat enorm, căci odată înțeles planul tactic, Simona a știut ce să schimbe. Răbdarea o trădase în primul set, căci voia tot și voia atunci. Cel mai lung raliu a fost de 21 de lovituri și trebuia câștigat de câteva ori de Simona, inclusiv cu două lovituri în contre pied, doar că Swiatek scotea tot, astfel că jucătoarea noastră, exasperată, a schimbat ritmul cu un balon, însă adversara s-a înfipt în el și a întors punctul. Apoi, au fost scurtele, o  componentă a planului tactic polonez care a dat roade în setul întâi. La primele, Simona nici n-a ajuns, apoi a ajuns fără să treacă fileul, după care a ajuns în control și a vrut să trimită un mesaj: a plesnit cu forță, ostentativ, a la Kyrgios… în out! Astfel de mesaje se întorc ca bumerangul, simbolul locului, dar pierderea setului a fost ca un sacrificiu necesar. Simona juca prea bine, servea prea bine pentru a nu se vedea și pe tabelă, iar Swiatek nu este încă atât de bună încât să se bată cu Simona de la egal la egal, atunci când nivelul este fixat la altitudine. Simona a arătat că poate rămâne mai mult timp acolo, pe platou. Și nu doar într-un meci, ci și în carieră. De ziua occidentală a îndrăgostiților, a ajuns la 100 de victorii în turneele de Grand Slam!

A urmat eliminarea clară în fața Serenei… Lupta dintre David și Goliat a fost nemurită pentru că a câștigat ăla micu. Altfel, de-a lungul timpului, câștigă goliații. Firesc, nu se țes legende despre asta. Cam așa este și istoria confruntărilor Simonei cu Serena, să fim mulțumiți că una din alea două victorii a fost obținută atunci când conta mai mult, în finala de la Wimbledon. Jucătoarea americană era în cu totul alți parametri față de perioada prepandemie, nu se mai bătea singură, adversarele trebuiau să-și câștige meciul. Și deocamdată nu izbutiseră să o facă (vă reamintesc, în turneul de pregătire Serena s-a retras strategic). Așadar, în situația dată, Simona ar fi trebuit să acceseze tenisul ei de vârf, iar vârful să fie platou. Prea greu. Serviciul n-a ajutat-o suficent, chiar dacă a fost incomparabil mai bun decât în alte dăți. Dar acesta are și o componentă de încredere, pe care Serena a subminat-o inclusiv prin câștigarea raliurilor lungi, capitol la care teoretic trebuia să se impună Simona! Nu e o rușine să recunoaștem și noi așa cum a făcut-o și Simona după meci: Serena a fost pur și simplu mai bună. Și e mai bună în general. Ea a dominat tenisul feminin o grămadă de ani, a câștigat trofee de Grand Slam câte nu poate duce, deci logica însăși ne duce la concluzia asta. Sau, ca să nuanțăm, putem spune că Serena e mai puternică. Doar că tenisul nu e box, să se joace pe categorii. Dată fiind diferența de vârstă, valoarea tinde să se mai apropie, deci data viitoare Simona o va bate pe Serena, dar n-ar mai bate-o pe Swiantek, de exemplu. C-așa-i în tenis.

PS: Poate nu e chiar lipsit de interes: la minute după meciul Simonei, l-am văzut pe Daniel Dobre, antrenorul de la Wimbledon, pe un teren de la baza sportivă Voinicelul din București. Antrena o junioare.

Serena și Osaka

Așa cum era de așteptat, Serena n-a rezistat în fața versiunii sale mai tinere. Există o vorbă în tenis, ”ești atât de bun pe cât de bun îți este serviciul doi”, doar că asta pare să nu i se aplice lui Osaka. Când își va pune la punct al doilea serviciu (prea multe sub 130 km/h), și se va întâmpla și asta, atunci chiar că va domina tenisul feminin. Exceptând acest element, e greu de identificat altă vulnerabilitate la jucătoarea niponă. I-a servit Serenei cu 195 km/h ”la teu”, și nu o dată, iar peste câteva ore aveam un deja vu când Karatsev îi făcea as lui Djokovic exact la fel! În afară de tinerețe, Osaka este mai înaltă decât Serena cu 5 cm, dar are o conformație care îi permite simultan să dezvolte și forță, și suficientă motricitate. Originea sa îi asigură, fie și parțial, o necesară disciplină mentală, care s-a văzut mai abitir la acea finală de la US Open marcată de mahalagismul Serenei la adresa arbitrilor. Dar și la această ediție s-a întors din ”morți” când a salvat două mingi de meci în partida cu Muguruza. Paranteză cu o chestiune frivolă, dar care sărea pur și simplu în ochi: lungimea unghiilor Muguruzei sfida orice priză decentă a rachetei!

Finala feminină

Naomi Osaka a confirmat, în cele din urmă, pronosticurile, iar acest ”în cele din urmă” spune ceva despre scorul destul de înșelător (6-4, 6-3). Jennifer Brady a ajuns pe sub radar în finală, fără să întâlnească vreo adversară măcar din Top 20, fiind ea însăși în afara acestui top, dar n-ar fi fost atipic pentru o jucătoare cu mentalitate tipic americană să-și înhațe șansa cu amândouă mâinile. Cam așa cum a făcut Sofia Kenin anul trecut. Ceva îndoială a reușit Brady să strecoare în jocul favoritei, dar japoneza a arătat ce înseamnă să-ți ții firea și să performezi sub presiune (o fi văzut și Medvedev meciul ăsta?). Osaka, dimpotrivă, a avut un traseu împănat de jucătoare valoroase, păcat că Barty s-a împotmolit pe versantul celălalt, rețeta unei asemenea finale ar fi făcut-o mai tentantă decât aia masculină.
Dacă își păstrează media actuală de 1 Grand Slam pe an (sub potențialul ei, după părerea mea), Naomi Osaka tot ar depăși 10 trofee în carieră și ar lăsa în urmă jucătoare precum Maria Șarapova, Justine Henin, Martina Hingis, Venus Williams, Monica Seleș.

Finala Masculină

În meciul băieților se anunța rupere de nori. Dar nu. Scăpat de arbitrii de linie, care îl înconjurau din toate părțile cu gâturile lor, Djokovic a făcut un turneu exemplar, în stilul lui dominat. S-a văietat puțin pe parcurs că îl doare buba, după care s-a distrat. Rareori țin cu un sportiv rus, însă de data asta am dorit o schimbare, ca destui alții, numai că… Medvedev ne-a dat țeapă, ca să mă exprim plastic. Deși avea un palmares aproape neverosimil de strâns cu Djokovic, n-a reușit să-și facă jocul decât pe frânturi, uneori doar câte o minge pe game. A pierdut pueril primul set, taman după ce-l echilibrase, iar de aici s-a volatilizat cu totul, de parcă nu intrase pregătit de 5 seturi! Că a rupt apoi o rachetă, mai treacă-meargă, putea fi un punct de re-set, dar să te superi ca văcarul pe sat la începutul setului 3, când încă mai erai în meci, și să expediezi ostentativ serviciul doi cu peste două sute la oră, pierzând game-ul, asta arată un grad nebănuit de imaturitate. Poate dacă Cervara repeta schema de la partida cu Krajinovic, se ridica și pleca, își venea și rusul în fire. Desigur, asta nu se face la o finală, așa că antrenorul a rămas să asiste, ascuns după mască, la autoflagelarea elevului său.

Una peste alta, caracteristica acestui turneu masculin a fost aceea că prea mulți băieți au dat impresia că voiau să fie oriunde altundeva decât acolo, pe teren. Așa a putut pătrunde un debutant precum Karatsev până-n semifinale, ca-n brânză. Rămânem și cu meciul turneului, întoarcerea lui Tsitsipas de la 0-2 cu Nadal.

Manelizarea Eurosport

Noua politică, ”vedeți pe site-ul nostru”, a fost preluată și de Eurosport. Am căzut și eu în capcană, la ”vedeți care sunt cele 6 borne pe care le poate atinge Osaka”, o însăilare puerilă și incompletă, doar ca să iasă articolul. Una din ”borne” era locul 2, cea mai înaltă poziție de când… De când credeți? Păi de când o luase la vale de pe locul 1! Ce-i prostia asta?!