„Câteva sfârşituri de lume”

Autorul e atins în asemenea mãsurã de paranoia, încât şi-a scris singur şi cronicile de pe copertã.
Aceste rânduri troneazã pe coperta 4 a volumului de debut al lui Adrian Georgescu, citat fiind unul dintre personaje. Totuşi, nu suficient de atins pentru a o scrie şi pe aceasta! Aşadar, deunãzi, la Bookfest, Adrian Georgescu şi-a lansat volumul cu titlul “Câteva sfârşituri de lume”. Au vorbit cu tâlc Radu Paraschivescu şi Andi Moisescu, apoi autorul ne-a dezvãluit, între altele, ce-a fãcut Pavlov dupã ce i-a murit câinele*. Cã a fost lume destulã am putut constata stând vreo jumãtate de orã la coadã la autografe. Nu mai irosim spaţiul pentru a spune cine e Adrian Georgescu (ãla pletosul, cum l-a prezentat într-un inspirat promo unul dintre obişnuiţii blogului sãu), amintim doar cã a luat de vreo douã ori Premiul “Ioan Chirilã” pentru jurnalism sportiv. Cititorii fideli, ai noştri de data asta, ştiu cã AG a scris pentru scurt timp şi pentru Pronostic Sportiv. Dar timpul continuã sã fie relativ, nu-i aşa?
Cu aceasta facem trecerea la cartea cu pricina, apãrutã la Editura Humanitas. N-a fost un debut în absolut, fiindcã Adrian Georgescu mai semnase într-un volum colectiv, tot la Humanitas. De data asta şi-a luat rãspunderea unui tom întreg şi nu pare a fi greşit. Sã nu-i mai perpelim pe cei care se aşteaptã la subiect sportiv şi sã spunem cã aceastã carte nu va fi nominalizatã la Premiile “Ioan Chirilã”. Dar asta nu ne împiedicã sã aflãm cã Dempsey, boxerul, s-a gãsit sã aplice schema Tyson tocmai lui Van Gogh, probabil pentru simetrie, sau cã Mihai Stoichiţã este membru al unei organizaţii secrete din Mizil, vă lăsăm să descoperiţi care…
Din “Câteva sfârşituri de lume” cel mai mult mi-a plãcut, poate surprinzãtor, Vasul cu fructe de cearã. Surprinzãtor pentru cã volumul a apãrut în Colecţia RÂSUL LUMII, coordonatã de Radu Paraschivescu, iar partea respectivã nu are tentã umoristicã. Departe ideea cã nu am gustat din plin celelalte pãrţi, doar cã e de apreciat şi potenþialul din celãlalt registru.
Cartea o puteţi gãsi, desigur, în librãriile Humanitas, dar şi pe emag.ro, asta dacã nu cumva vor avea loc între timp câteva sfârşituri de tiraje!

În încheiere, Adrian Georgescu a gãsit rãgaz pentru un scurt dialog:

– Felicitãri AG, ai debutat înaintea „zeului Tolontan”.
– Te referi, desigur, la unul dintre clipurile video de promovare ale cãrţii, în care fac o referire amicalã. Mai importantã însã decât aceasta mi se pare ideea cã fiecare dintre noi, astãzi, poate scrie o carte sau poate, cu ajutorul decisiv al prietenilor, sã se promoveze în spaţii virtuale. Pentru asta nu trebuie sã fii zeu, nici mãcar ziarist, cãci publicul decide pânã la urmã.

– Când corespondenţa ta va fi publicatã în volum, cea cu Mircea Sandu se va constitui într-un capitol aparte?
– Mai interesantã ar fi corespondenţa sa cu antrenorii echipei naţionale, pe care, de-a lungul vremii, i-a lãsat sã-şi asume singuri insuccesele. La fel şi cu selecţionerii pe care declarã cã îi oferteazã, dar pe care numai se preface cã îi cautã. De pildã, bãnuiesc cã lui Bölöni i-a dat un bip de pe un numãr secret, apoi a început sã se vaiete cã n-a primit rãspuns la ofertã.

– Dupã o carte cu un astfel de titlu, mai poti avea planuri de – evident – viitor?
Bineînţeles. Viitorul omenirii e roz, cu condiţia sã nu-l mai înnegrim. Asta am încercat în „Câteva sfârşituri de lume”: sã prezint deformat câteva posibile apocalipse pe care le dezvoltãm inutil. Noi nu suferim de fricã de moarte, ci, mai degrabã, de fricã de viaţã. Iar asta nu se poate trata decât cu umor, ironie şi detaşare, atitudine pe care sper sã o transmit cititorilor, laolaltã cu un hohot sãnãtos de râs.

* i-a mai dus doi ani de mâncare! 🙂