Ultimele...
You are here: Home » Articole » Crahul lui Dinamo

Crahul lui Dinamo

Într-un fel, se poate spune că s-a făcut dreptate. Când se părea că Dinamo are în sfârșit lot de play-off, ce a făcut aconducerea clubului, chiar înaintea derby-ului cu FCSB? L-a vândut pe Nedelcearu, cel mai răsărit fundaș dinamovist, pe un preț absolut ridicol, mai ales ținând cont de vârsta lui! E chiar așa foame de bani, băieți?! Dar ce se întâmpla cu Nedelcearu de nu mai putea fi ținut până la vară, îi expira termenul de garanție? Urmarea a însemnat o apărare de marmeladă, în frunte cu numitul Olteanu, vinovat și la golul egalizator al FCSB-ului, și la golul secund al Astrei, când l-a scos din ofsaid pe Balaure. Golurile de la Giurgiu au fost luate printre picioarele apărătorilor, fie ei și de conjunctură, la mingi plasate inteligent, pe jos, în timp ce jucătorii alb-roșii voiau să rupă norii. Palic chiar i-a rupt, în timp ce Popa a închis ochii și a tras tare, în portar, ceea ce arată că e slab de înger. Chițu, la Iași-Viitorul, a arătat cum se face. Gnohèrè, cât e el de bizon, doar strecoară mingea și ați văzut că se lovește de el și tot intră, ca pe vremuri de Inzaghi (Pippo, nu Simone). Inclusiv la Messi funcționează celebrul principiu KISS al Marinei americane, keep it simple, stupid (păstrează lucrurile simple, nărodule!)… Ca om care țin cu oameni, nu cu echipe, nu mă bucură acest crah al lui Dinamo, pentru că, orice s-ar spune, meciurile cu FCSB erau un punct de atracție.

Pentru mine, care n-am crezut în echipa lui Edi Iordănescu până în ultima clipă, este o surpriză clasarea sa imediat sub podium la sfârșitul sezonului regulat. Ba chiar despre Iordănescu jr. credeam la început că a acceptat să antreneze Astra ca să aibă unde pleca de acasă! Logic era ca o echipă remaniată aproape complet la nivelul titularilor, cu jucători veniți gratis, să nu aibă ce căuta în lupta pentru play-off. Mai mult, peste iarnă cei de la Astra l-au vândut și pe Ioniță, dar l-au pescuit pe acest Florentin Matei cu titlu de împrumut de la Rijeka, deci cu cheltuială doar la salariu! În aceste condiții, acest loc 4 spune suficient de mult despre o valoare nebănuită de antrenor a lui Iordănescu jr. Oare unde ar fi fost acum Dinamo și Astra dacă se făcea la un moment dat o rocadă de antrenori? Sau, dacă acest lucru e mai greu de imaginat, unde ar fi fost cei de la Botoșani cu Edi Iordănescu pe bancă? Una peste alta, după ce s-au luptat, moldovenii s-au ajutat între ei în ultima etapă, accesul ieșenilor în play-off nefiind posibil fără victoria botoșenenilor cu Gaz Metan Mediaș. Am văzut multă bucurie la Iași, și în tabăra gazdelor, și a oaspeților. De înțeles. După maximum de puncte în 2018, cei de la Iași, lipsiți de Andrei Cristea, au clacat și a fost nevoie de combinata Botoșani-Astra pentru a prinde locul 6. Pentru ca bucuria lor să nu fie în van, ar trebui să onoreze acest loc, adică să nu devină ciuca bătăilor în play-off. La trasul liniei, Hagi a fost și el deplin mulțumit, nu s-a mai războit cu nimeni, n-a mai zis nimic de înjumătățirea punctelor, dar să nu credeți că, în caz de înfrângere, nu s-ar fi dezlănțuit împotriva sistemului cu play-off și play-out. Doar nu de aia l-a repatriat pe Ianis, să-și rupă picioarele prin jurul Bucureștiului, pe la Chiajna, Voluntari sau Colentina!

About pronos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top
Copyright Revista Pronostic Sportiv | Hosting oferit de Claus Web